Tratamentul hemoroizilor se poate realiza și cu ajutorul exercițiilor fizice datorită efectului benefic al acestora asupra tranzitului intestinal. Exercițiile fizice efectuate regulat joacă un rol important în prevenirea sau vindecarea hemoroizilor. Totuși există și anumite exerciții fizice pot duce la agravarea simptomelor acestora și îngreunarea vindecării afecțiunii hemoroidale.
Exercițiile fizice nu trebuie neglijate în totalitate de persoanele care suferă de hemoroizi. Singurul lucru pe care trebuie să-l facă oamenii aflați în această situație nedorită este alegerea cu atenție a exercițiilor fizice pe care le vor practica.
Deoarece anumite exerciții fizice provoacă solicitarea intensă a zonei afectate agravând hemoroizii. Însă alte exerciții fizice efectuate regulat sunt indicate și benefice pentru profilaxia și vindecarea bolii hemoroidale.
În acest articol sunt prezentate anumite aspecte care trebuiesc cunoscute pentru a putea alege exercițiile fizice benefice pentru organismul afectat de hemoroizi. Scopul principal al acestora în prevenirea și tratamentul bolii este reglarea tranzitul intestinal, care, la rândul său, va preveni constipația una dintre cele mai frecvente cauze ale apariției hemoroizilor.
Alte efecte benefice ale exercițiilor fizice. Întărirea musculaturii, reglarea și îmbunătățirea fluxului sangvin care ajută la furnizarea oxigenului și a substanțelor nutritive către zona afectată ajută la reducerea inflamațiilor și grăbește procesul de vindecare.
Exercițiile Kegel
Exercițiile Kegel se realizează prin încordarea mușchilor pubcococcigieni și ajută la întărirea mușchilor care susțin rectul și creșterea rezistenței țesuturilor. Specialiștii în domeniu recomandă recomandă două tipuri de exerciții Kegel: ciclul scurt și ciclul lung în funcție de stadiul afecțiunii în care se află pacientul în cauză. Ciclul lung presupune contractarea mușchilor timp de zece secunde, urmată de o stare de relaxare cuo durată similară, zece secunde. În timpul ciclului scurt, contracțiile și relaxarea mușchilor vor fi deasemenea alternative dar vor avea, fiecare, o durată de numai o secundă.
Mersul pe jos
Mersul pe jos este cel mai des tip de exercițiu fizic care poate preveni apariția hemoroizilor. Specialiștii recomandă plimbările zilnice, deoarece sedentarismul și statul în poziția șezut vor cauza o presiune permanentă asupra venelor din zona rectului. Mersul pe jos va ameliora această presiune și va preveni apariția bolii. Totodată pentru cei care lucrează la birou este indicată o perioadă de mișcare de aproximativ 5-10 minute la fiecare două ore petrecute în poziția șezut.
Flexibilitatea și consolidarea mușchilor
Mărirea flexibilității, consolidarea și tonifierea mușchilor poate ajuta enorm în profilaxia bolilor de tip hemoroidal. Odată cu înaintarea în vârstă, fiecare persoană își pierde din forța și flexibilitatea care ajută țesuturile de sprijin și astfel crește predispoziția apariției hemoroizilor. Cel mai important aspect al acestui tip de exerciții fizice este consolidarea masei musculare și a întiderii mușchilor din zona inferioară a spatelui (inghinali și ai șoldurilor) care la rândul lor îii înconjoară pe cei fesieri. Astfel, tonusul și elasticitatea crescută vor ajuta foarte mult împotriva apariției acestei afecțiuni.
Exerciții fizice de întindere ale taliei
Exercițiile fizice care presupun întinderea taliei ajută la consolidarea sfincterului anal și sunt recomandate mai ales în cazul persoanelor care suferă de hemoroizi externi. Acest tip de exerciții se poate face de două ori pe zi și presupun un efort minim cu o eficiență maximă.
Exercițiile vor fi făcute, desculț, pe o suprafață plană, persoana în cauză urmând a se ridica, ușor, pe vârfurile picioarelor. În același timp, mâinile vor fi ridicate cât se poate de mult deasupra capului. Apoi, încet, persoana trebuie să se aplece înainte din talie, îndreptând brațele în jos, în timp ce acestea sunt menținute drept și în față. Scopul este acela de a ajunge cât mai aproape de podea, în acel moment mușchiul anal lucrează și capătă forță și elasticitate.
Exerciții fizice ale mușchilor fesieri
Mușchii fesieri sau gluteali pot avea un rol important în prevenirea apariției hemoroizilor. O serie de exerciții fizice pot întări și conferi elasticitate celor trei mușchi fesieri din corpul uman. Aceștia pot fi antrenați printr-o serie de exerciții ale membrelor inferioare. Fandările, genuflexiunile și alte tipuri de exerciții care presupun aplecarea pării de sus a corpului vor tonifia musculatura gluteală.
Fandările necesită folosirea unor greutăți ușoare (1-3 kg) și întinderea alternativă a picioarelor sau realizarea unui pas în față până în momentul în care genunchiul piciorului din spate va atinge podeaua.
Genuflexiunile vor fi făcute prin depărtarea laterală și ușoară a picioarelor, urmate apoi de ghemuirea până în momentul în care coapsele vor ajunge într-o poziție paralelă cu podeaua. Alte exerciții fizice de aplecare a trunchiului spre podea implică ridicarea greutăților și apoi extinderea trunchiului în poziție verticală.
Exerciții fizice interzise în cazul persoanelor cu hemoroizi
Persoanele care suferă de hemoroizi trebuie să evite orice tip de activitate fizică, ce presupune durere sau disconfort. Spre exemplu, sporturi precum echitația, canotajul sau ciclismul sunt interzise pentru că agravează starea de disconfort și amplifică durerea prin plasarea presiunii suplimentare asupra zonelor sensibile.
Exercițiile fizice strict interzise persoanelor cu hemoroizi sunt și cele care implică ridicare de greutăți mari, cum sunt culturismul sau halterele. Sunt anumite situații în care anumite exerciții fizice pot fi adaptate dar numai cu acceptul unui medic specialist și al unui antrenor.
În cazuri grave, niște exerciții fizice nu sunt suficiente și rezolvarea problemei hemoroidale, va necesita tratamente medicale, proceduri sau intervenții chirurgicale.